Ceramica SITAR, produse din ceramica traditionale!

 

Cornel Sitar este meşter popular şi provine din zona Baia Mare. A învăţat olăritul de la părinţii săi, familia având o tradiţie de peste 80 de ani în ceramică. Lucrează cu roata olarului din 1962, de la vârsta de 13 ani. Anual, face peste 12.000 de piese din ceramică, fiind în prezent unul din cei mai mari meşteri populari ai Maramureşului.

A avut o expoziţie personală la Berna şi a câştigat premiul special la „Târgul Olarilor” din Germania, cel mai renumit în acest domeniu. Mai mult, cele peste 120 de diplome naţionale şi internaţionale pe care le-a obţinut de-a lungul anilor sunt doar câteva din dovezile măestriei sale. Unele din lucrările sale au ajuns în colecţiile personale ale prinţului Akishino al Japoniei şi la Regina Rania a Iordaniei. Prinţul Sturdza, Laura Bush sau primarul oraşului Lyon sunt doar câteva persoane care au mai primit în dar obiecte de ceramică făcute de Cornel Sitar la Baia Mare.

În 2010, invitat să ia parte la evenimentul „Lumea dispărută a vechii Europe”, meşterul a susţinut o demonstraţie de olărit la Muzeul Ashmolean din Oxford. De numele lui se leagă şi încercarea de a reînvia o ceramică aflată azi numai în colecţii şi muzee. Este vorba de ceramica transilvăneană în albastru de cobalt, cunoscută sub numele de „ceramica Saschiz”.